Seara buna noua!

Pentru ca seria postarilor restante sa fie relevanta, continuam cu ceea ce Dana, colega noastra entuziasta ne-a trimis:

                                                            Scientia potentia est 

Printre miriadele de întrebari asupra căroră a pregetat mintea umană încă din cele mai vechi timpuri şi până azi, se evidenţiază şi cele referitoare la educaţie, ce reprezintă , care e utilitatea care emerge din practicarea ei ? Să fie doar nişte modalităţi instituţionalizate de instruire şi cizelare a comportamentului uman, de formare a unor deprinderi şi cunoştinţe susceptibile să formeze indivizi apţi de a efectua diverse sarcini cerute de domeniul în care activează? Ab iniţio, pentru că e imposibil de realizat un decupaj fin a educaţiei din contextul social-politic, vom încerca să conturăm cât mai succint tabloul însuşirilor fundamentale pe care trebuie să le deţină, la modul ideal şi teoretic, un sistem educaţional propice dezvoltării individului atat fizic cât şi intelectual- mens sana in corpore sano-spuneau grecii. Din perspectiva pragmatică a economiştilor, oamenii reprezentă nişte resurse perisabile şi ineficiente din moment ce nu sunt un perpetuum mobile, care sa dea randamentul maxim în condiţii defavorizante. Ori, nişte resurse programate să funcţioneze în nişte limite definitorii puternic jalonate, nişte resurse umane epuizabile şi deficitare funcţional plasate într-un cadru ostil nu se vor edicientiza în scopul realizarii proiectului final contribuirea la o dezvoltare umană durabilă. Ştim cu toţii ce se întâmplă în epoca actuală şi care e scopul insurmontabil al educaţiei, sau dacă nu ştim cel puţin putem intui : standardizarea omului modern, trasformarea lui într-o maşinărie sterilă emoţional şi infertilă imaginativ, baricadarea traseelor mentale cu tot felul de clişee sociale şi etice, realizarea unei obedienţe progresive sau chiar in ritm allegro în scopul anemizării spirituale, sau chiar anihilării oricărui conţinut afectiv. Ceea ce e abominabil în tot acest proces de educare actuală e tocmai încercarea eşuată de a implementa norme stricte, rigide, prejudecăţi şi stereotipuri acolo unde natura a presărat imaginaţie, potenţial creativ, pasiuni care propulsează întreaga conduită şi o orientează spre scopuri mai nobile decat cele promovate de sistemul de predare care triumfă în miriştea acestei naţiuni sortite pieirii şi nu numai. Ce e educaţia, ne întrebăm cu toţii, robotizare, instrumentalizarea unor aptitudini şi
componente psihice ? Ne vom feri a da raspunsuri concise şi postulate tocmai pentru a nu cădea noi înşine în cloaca unor stereotipuri, nu vom face clasificări, tocmai pentru a înţelege că o bună acurateţe a textului se poate obţine şi prin ambiguitate. Vom spune doar atât : educaţia o înţelegem ca pe un canal de distilare a informaţiilor receptate din mediu, acea distilare veritabilă care face diferenţa dintre un aristrocat si un burghez, educaţia e forma cea mai rafinată de modelare a sufletului uman. Educaţia desemnează asimilarea de cunoştinţe fructuoase, pe terenul minţii, al intelectului şi aceste cunoştinţe înseamnă putere. În Grecia antică, cunoaşterea era văzută ca o contemplaţie divină,pe când azi a devenit sursa din care ne extragem forţele, cu eforturi herculiene. De ce această dorinţă ferventă de asimilare şi acomodare a informaţiilor? Răspunsul e evident : suntem din nou concepuţi ca nişte resuse în tranzacţiile economice, şi în afacerile de cerere ofertă. Pentru Jean-Jaques-Rousseau, educaţia era în acelaşi timp intervenţie şi neintervenţie : «educaţia negativă presupune înlăturarea oricărui obstacol din calea dezvoltării fireşti, totul trebuie lăsat să se producă de la sine, fără nicio inbtervenţie » Aş spune că din contră, această afirmaţie ar suporta unele adăugiri : intervenţia ar trebui să se facă, dar în mod eficient şi utilitar. Fenomenele cu care ne confruntăm : plagiatul, ignoranţa, frivolitatea, dezinteresul profesorilor, comoditatea studenţilor trebuie epurate definitiv din sistemul educaţional.

Conchidem cu afirmaţia lui Platon conform căreia educaţia este “arta de a dezvolta bunele deprinderi, de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele » şi scopul nostru final e de a atinge ţelul destinului uman : devenirea. 

Speram ca v-a placut! Asteptam feedback-uri mai mult manuale, decat orale...pentru ca stitit cum se spune: ,,ce-i in mana, nu-i minciuna!"

AOLEU! Bine ca mi-am dat seama... de ce nu mi-ati amintit? Doar am spus sa ne dati feedbcak manual, dar asta nu inseamna sa renuntati la copnceptiile voastre despre educatie... NU UITATI: Nu dati gaina din mana pentru lebada de pe lac (si nu, nu e vrabia de pe gard, aia e in alta poveste... asta e gradina NOASTRA zoologica, facem ce vrem cu animalele din ograda noastra, uitati-va la ale voastre si faceti ce vreti cu ele!!!!)


Noapte visatoare!