luni, 2 decembrie 2013

TEMPERAMENTUL: -Plan de lectie-



  Obiective:

  1.     Sa defineasca temperamentul : ,, modul in care reactionam sau ne comportăm în anumite situatii de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător”;
  2.    Sa analizeze cele 4 tipuri de temperament: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic;
  3.    Sa descrie trasaturile (pozitive sau negative) si caracteristicile celor 4 tipuri de temperament;
  4.   Sa aprofundeze notiunile de extravert, introvert si ambivert. 

Metode didactice:

1)      Conversatia ( 5 min)
  • Salutul, verificarea prezentei
2)      Adresarea intrebarilor specifice lectiei ( 15 min)
  • Ce credeti ca reprezinta temperamentul?
  • Cate tipuri de temperament cunoasteti?
  • Care credeti ca este diferenta dintre temperament si caracter?
         Elevii vor lucra in grupe de cate 3, timp de 10 min, dupa care fiecare grupa va prezenta concluziile si se va discuta pe baza celor identificate.

3)      Rezolvarea unui test de temperament (15 min)
  • Prin aceasta metoda, elevii vor descoperi ce tip de temperament ii caracterizeaza si vor avea o viziune mult mai ampla asupra caracteristicilor fiecaruia.

4)      Rezolvarea unor aplicatii pe baza celor discutate (15 min)
  •  Elevii vor avea de raspuns la cateva intrebari, individual, dupa care se vor discuta raspunsurile impreuna si se vor lamuri eventualele neintelegeri.
 
     Introducere:
    In viata de zi cu zi, prin prisma comportamentului nostru, ne manifestam intr-un mod specific, dand dovada de mai multa sau de mai putina energie, forta, dinamism. Unii sunt calmi, chiar de o rabdare iesita din comun, iar altii sunt irascibili, impulsivi, nestapaniti…toate acestea pentru ca suntem diferiti si ne caracterizeaza tipuri de temperamente diferite.

    Definitie:
    In sprijinul cunoasterii trasaturilor unui om, se pot observa aspecte legate de infatisare, de expresiile fetei; se pot observa gradul de activism, rapiditatea cu care reactioneaza la stimulari externe, implicarea in sarcini care presupun un efort sustinut, modul cum relationeaza cu semenii sai. 

    Personalitatea umana se structureaza in jurul unor caracteristici dominante, atat innascute, cat si dobandite. Atunci cand ne referim la cele preponderant ereditare vorbim despre TEMPERAMENT, iar cand ne referim la cele construite socio-cultural, despre CARACTER.

   Temperamentul unui organism viu, ne arată felul cum reacționează, sau cum se comportă în anumite situații de schimbare a unor elemente din mediul înconjurător.

     Tipuri de temperament:
    Exista tot atatea temperamente cati oameni exista. Temperamentul fiecaruia este un fapt singular, in masura in care fiecare persoana este unica.
  Inca din Antichitate, medicii greci Hipocrate si Galenus distingeau patru tipuri temperamentale fundamentale: coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Acestea rezultau din amestecarea celor 4 umori (substante fluide) din organism: bila galbena, sangele, flegma si bila neagra. S-au stabilit corespondente cu elementele fundamentale: aerul, apa, focul si pamantul, ba chiar si cu anotimpurile.

·         Colericul este determinat de bila galbena, reprezentat de foc, plin de caldura si mistuitor ca vara.
·         Sangvinicul se distinge prin predominarea sangelui, este asociat aerului, este violent si nestabil ca primavara.
·         Flegmaticul este pus in legatura cu flegma, cu apa si umiditatea iernii.
·         Melancolicul este dominat de bila neagra, reprezentat prin pamant si toamna.

 
    Descrierea trasaturilor temperamentului:
·         Coleric: -> pozitive: vointa accentuata, procese afective 
                                      intense, diversitatea si intensitatea  
                                      reactiilor, pasionalitate
            -> negative: excitabilitate, iritabilitate,  agresivitate, 
                                 inegalitatea trairilor

·   Sangvinic: -> pozitive: sociabilitate, buna dispozitie, 
                                          reactivitate accentuate, dinamism
              -> negative: fluctuatia si inegalitatea trairilor, 
                                  multumirea de sine, superficialitate, 
                                  sugestibilitate, inconstanta

·   Flegmatic: -> pozitive: toleranta, rabdare, perseverenta,   
                                           echilibru
          -> negative: reactivitate redusa, adaptabilitate 
                              dificila, monotonie afectiva, inclinatia
                              spre stereotipie

·    Melancolic: -> pozitive: procese afective intense si  
                                             durabile, sarguinta, perseverenta, 
                                             responsabilitate si simt al datoriei
              -> negative: adaptabilitate si mobilitate reduse, 
                                  predispozitie spre anxietate, 
                                  neincredere in sine si pesimism.

       Alte caracteristici :

  Carl Gustav Jung  a descris caracteristicile psihice individuale in functie de orientarea preponderenta, inspre lume sau inspre sine, delimitand astfel extravertitul si introvertitul.

·         Extravertul este animat de interesul pentru lumea exterioara, pentru persoane si obiecte, este sociabil, comunicativ, cu initiative. Are un deosebit simt practic si se adapteaza usor unor noi conditii de viata.

·         Introvertul isi canalizeaza energia spre propiile idei, spre lumea sa launtrica, construindu-si un bogat univers interior. Dispune de o buna atentie interioara, gandire profunda si abstracta, hotarare, manifestand tendinte de izolare si anxietate. Introvertul nu cultiva relatiile sociale, este o fire contemplative, rezervata, lipsita de incredere in sine.

·         Intermediar intre cele doua categorii este Ambivertul, care imprumuta caracteristici si de la extravertit si de la introvertit.



 




Doreşti să ştii cărui temperament aparţii? Nimic mai simplu! Răspunde afirmativ sau negativ la următoarele întrebări, ţinând cont de un aspect important: sinceritatea!

1. Eşti năvalnic, uneori impulsiv?

2. Eşti vioi, plin de energie? 

3. Ai un calm aproape imperturbabil? 

4. Te caracterizează un tonus slab al conduitei? 

5. Îţi ieşi repede din fire? 

6. Te adaptezi uşor la orice împrejurare? 

7. Eşti perseverent, răbdător? 

8. Eşti capabil de acţiuni analitice de mare fineţe? 

9. Ai sentimente durabile şi puternice, dar eşti inegal în 
manifestări? 

10. Buna dispoziţie te însoţeşte mereu? 

11.Te concentrezi puternic în activitatea desfăşurată? 

12. Îti manifeşti intens reacţiile afective? 

13. Îţi risipeşti neeconomic energia? 

14. Stabileşti cu uşurinţă contacte cu alte persoane? 

15. Eşti stabil în sentimente? 

16. Eşti în general nesociabil, înclinat spre interiorizare? 

17. Periodic eşti cuprins de stări de oboseală şi indispoziţie? 

18. Ai observat că nu eşti înclinat spre sentimente puternice şi stabile? 

19. Treci de la stări emoţionale vii şi rapide la indiferenţă, echilibru? 

20. Te caracterizează sârguinţa, conştiinciozitatea? 

21. După stări de indispoziţie şi oboseală, îţi revii repede fiind activ şi bine dispus? 

22. Eşti exuberant, activ, vesel? 

23. Poţi fi un prieten de încredere? 

24. Rezişti stărilor de încordare şi suprasolicitare? 

25. Eşti încăpăţânat? 

26. Eşti vorbăreţ, guraliv? 

27. Ai tendinţa de a fi calculat peste măsură? 

28. Eşti neîncrezător în propria persoană şi în alţii, pesimist? 

29. Îţi place să înfrunţi greutăţi, să opui rezistenţă? 

30. Te angajezi uşor într-o activitate anumită? 

31. Eşti comod în general? 

32. Ai simţul datoriei şi al responsabilităţii? 
 
33. Ai tendinţa de a-i domina pe alţii? 

34. Îţi vine greu să te concentrezi în acţiuni de lungă durată? 

35. Ai tendinţa de a fi mereu mulţumit? 

36. Eşti capabil de sentimente durabile şi profunde?



Pentru fiecare răspuns afirmativ dat acordaţi-va câte un punct. Totalizaţi răspunsurile afirmative după cum urmează:

Numerele 1, 5, 9,13, 17, 21, 25, 29, 33 – temperament coleric
Numerele 2, 6, 10, 14,18, 22, 26, 30, 34 – temperament sangvinic
Numerele 3,7,11,15,19,23,27,31,35 – temperament flegmatic
Numerele 4,8,12,16,20,24,28,32,36 – temperament melancholic

  Adunaţi răspunsurile afirmative specifice fiecărui temperament. Grupa cu cele mai multe răspunsuri afirmative reflect temperamentul dominant. Răspunsurile afirmative date şi la alte categorii temperamentale reflect un singur lucru: nu se poate vorbi de temperamente pure, noi prezentăm comportamente specifice şi altor temperamente. Dacă aţi obţinut acelaşi scor la două temperamente înseamnă că prezentaţi deopotrivă trăsături specifice celor două temperamente, însă e important combinaţia acestora. Dacă aparţin de la temperamentele sangvinic şi coleric sau flegmatic şi melancolic, personalitatea se manifestă mai echilibrat în comparaţie cu combinaţiile opuse, coleric şi melancolic sau sangvinic şi flegmatic care se manifestă mai puţin echilibrat.